KO Series #35-H: $750K Gtd [8-Max]. $320 buy-in. Începe la

6 Ore
1 Minute
50 Secunde
Înscrieţi-vă acum
Close

Poker School

Cum să jucaţi cu perechi

Aici veţi învăţa cum să jucaţi o mână care este mai dificilă decât aţi fi crezut – perechile:

Iată câteva fapte pentru dvs. – ştiaţi că şansele de a primi o pereche drept cărţi întregi înainte de flop sunt de 16/1? Dar că o mână fără pereche are una din trei şanse de a găsi o pereche în flop?

O pereche în pre-flop poate fi o mână puternică. Să vă explicăm de ce...

O pereche de Aşi este o mână formidabilă, dar vă recomandăm să o protejaţi cu o plusare puternică în timpul pre-flop. Aceasta demonstrează adversarilor că aveţi o mână puternică, astfel că veţi avea doar unul sau doi jucători care fac sec.

Apoi vine flop-ul – primele trei „cărţi comune”. În cazul în care credeţi că este un flop slab, cum ar fi 10-6-3, atunci ar putea fi o idee bună să plasaţi un pariu mic pentru a putea aprecia interesul celorlalţi jucători. Dacă toată lumea pune pariuri mici, puteţi presupune că nimănui nu îi plac cărţile comune în mod special. Dar, bineînţeles, există întotdeauna posibilitatea de a avea un flop foarte bun, cum ar fi un J-10-8 care ar putea da adversarilor şansa de a forma o chintă.

Este dificil, dar de aceea este uneori necesar să faceţi pas cu perechea de Aşi în această situaţie. La flop, nu ar fi absurd să faceţi sec la o plusare sau chiar să mergeţi all-in cu o pereche de Aşi, din moment ce e o mână destul de puternică până în momentul respectiv. Dar, pe măsură ce ajungem la cărţile turn şi river, este probabil ca ceilalţi jucători să fi reuşit să îşi îmbunătăţească mâinile, de aceea va fi nevoie să evaluaţi cu grijă doar ce mâini puteţi bate în această fază.

Pur şi simplu, fiind conştient că aveţi o pereche mai mică decât Aşii, întâlneşte mai multe riscuri la flop, turn şi river. De ce? Ei bine, ceva ce se numeşte „overcard” poate apărea la flop. „Overcard” înseamnă o carte care este mai mare în valoare decât perechea dvs.

Iată un exemplu pentru a clarifica lucrurile. Deci, imaginaţi-vă că aveţi o pereche de Dame în mână. Vă gândiţi: ce pereche bună am. Dar, apoi apar un Popă sau un As la flop. Acestea sunt considerate overcard, pentru că sunt mai mari decât Damele dvs. Sfatul aici este să pariaţi cu perechea dvs. pentru a vă face o idee asupra cărţilor deţinute de cealaltă persoană. Deci, dacă altcineva plusează, este destul de probabil să aibă un Popă sau un As în mână. În acest caz, este cel mai bine să faceţi pas şi să economisiţi câteva fise.

Dar, ce ar trebui să faceţi dacă aveţi o pereche mai mică? Dacă aveţi o pereche de 8, de exemplu şi apare un flop rezonabil, cum ar fi 6-4-2, atunci este destul de probabil ca nimeni să nu aibă o pereche mai mare decât dvs. Deci, dacă nimeni nu pare interesat în flop, sau nu există prea mulţi jucători în mână, atunci puteţi încerca să pariaţi cu perechea dvs.

Perechile mici

Perechile mici, după cum ştiţi, nu au şanse prea multe de a forma o mână câştigătoare. Dar, nu daţi la o parte o pereche mică, pentru că este posibil să puteţi forma un set - trei cărţi de acelaşi fel. În mod similar, dacă aveţi o carte consecutivă la culoare mică (cum ar fi 8♣ 9♣) veţi dori să formaţi o chintă sau o culoare. Este puţin probabil ca, pur şi simplu, combinând 8 sau 9 cu cărţile din flop să vă facă să câştigaţi mâna.

Poate că vă întrebaţi cât de mult ar trebui să pariaţi. Dacă sunteţi primul care să parieze, atunci vă recomandăm să pariaţi 2/3 valoarea pot-ului.

Totuşi, lucrurile se schimbă puţin atunci când aveţi o mână foarte bună. În acest caz, doriţi să demonstraţi că mâna dvs. este puternică, aşadar vă spunem că ar trebui să re-plusaţi la de două ori şi jumătate pariul celuilalt jucător. Practic, dacă acesta pariază 6 $, dvs. ar trebui să plusaţi la aproximativ 15 $. Dar, bineînţeles că ar putea decide să pluseze din nou. Dacă va plusa, atunci mergeţi all-in.

Dar, iată un sfat – fiţi prudent cu pariurile exagerate atunci când toate cărţile din flop sunt consecutive sau sunt toate de aceeaşi culoare. Aceasta oferă adversarului şansa de a forma o chintă sau o culoare. Dacă nu puteţi forma o culoare sau o chintă, vă sfătuim să abandonaţi mâna dacă ceilalţi încep să parieze şi să pluseze. Ultimul lucru pe care aţi dori să îl faceţi este să pierdeţi fisele, aşa că este cel mai bine să evitaţi să pariaţi prea mulţi bani, doar dacă sunteţi foarte sigur că aveţi o şansă destul de bună de a câştiga.

Pereche bună

Pe scurt, o pereche bună înseamnă să formaţi o pereche dintre una din cărţile dvs. cu cea mai mare carte de la flop. Iată un exemplu pentru ca lucrurile să fie mai clare. Să ne imaginăm că la flop erau J-10-3. Dacă deţineţi un Valet în mână, atunci ştiţi că aveţi o pereche bună. Dar, nu uitaţi că şi altcineva poate avea un Valet.

Dacă aţi observat că se fac multe pariuri şi plusări, atunci perechea dvs. bună – chiar dacă este o pereche de Aşi – este puţin probabil să fie mâna câştigătoare. Dacă prietenii dvs. continuă să mărească pariurile, atunci este destul de probabil să aibă ceva mai bun decât o pereche bună.

Dacă aveţi A-J, iar flop-ul este J-10-6, atunci aveţi perechea cea mai bună, drept urmare de ce să nu plusaţi sau să pariaţi dacă nimeni nu a pariat înaintea dvs.? Dar, dacă flop-ul este J-Q-K, este puţin probabil să aveţi cea mai bună mână, deoarece oricare dintre partenerii de joc cu un Popă sau o Damă vă poate învinge. În plus, această formaţie poate oferi şi altcuiva o chintă.

Pur şi simplu, reţineţi că dacă aţi fost persoana care a plusat înainte de flop şi nu a re-plusat nimeni după dvs., atunci poate că aţi dori să puneţi un pariu chiar dacă mâna nu s-a îmbunătăţit. Această strategie este aşa-numitul „pariu de continuare”, dacă aţi mai auzit termenul.

Am spune că ar trebui să încercaţi tactica pariului de continuare aproximativ 80-90% din timp. Scopul dvs. să faceţi pe toată lumea să abandoneze mâna, pentru a putea câştiga runda. Chiar dacă nu aţi reuşit să vă îmbunătăţiţi mâna la flop, puteţi încerca întotdeauna să continuaţi să pariaţi şi să speraţi că toată lumea va abandona mâna. Dar, dacă vi s-a răspuns cu sec pentru a descoperi mâna dvs., pur şi simplu, fiţi gata şi vedeţi dacă puteţi îmbunătăţi mâna la turn. Dacă, din păcate, nu vă puteţi îmbunătăţi mâna, atunci vă recomandăm să abandonaţi mâna decât să pariaţi.

Nu vă gândiţi la ce aveţi dvs., ci gândiţi-vă ce ar putea avea adversarul. De exemplu, dacă aveţi o chintă, dar există patru trefle la masă după cartea river, atunci este probabil ca altcineva să aibă o culoare.

Este cu siguranţă o idee bună să căutaţi două cărţi la masă care contribuie la o chintă sau o culaore din moment ce sunt mai valoaroase decât perechea dvs. cu cărţi mari. Dacă flop-ul conţine 9♣ 8♣ K? atunci acest lucru deschide multe uşi pentru adversarii dvs., drept urmare, cu siguranţă vor începe să îşi măreacă pariurile. Aceştia vor spera să vadă o carte la turn sau river care vor completa culoarea sau chinta acestora.

Puteţi deduce acest lucru în mod normal dacă acesta este planul lor, în momentul în care vor face mai degrabă sec, decât paria, în speranţa de a vedea cartea mult dorită. Dar puteţi paria fără frică, dacă aveţi o Q♣ J♣ iar flop-ul conţine 10♣9♣ 2?. De ce? De fapt, aveţi o şansă excelentă de a forma fie o chintă, fie o culoare. Un Popă sau un 8 în oricare culoare pot apărea pentru a forma o chintă.

Dar, dacă aşteptaţi să apară o singură carte anume, pentru a forma o culoare, atunci vă aflaţi într-o poziţie numită draw la culoare, pentru că aşteptaţi o singură carte pentru a vă forma culoarea. Dacă vă aflaţi în acest scenariu, atunci şansele apariţiei cărţii dorite sunt destul de mici, aşa că este posibil să merite să abandonaţi mâna în acest moment.